— Nu sunt sigur că aşa se vor petrece lucrurile, Elijah. Acele elemente de pe planetele noastre care ar fi cele mai interesate să exercite presiuni pentru obţinerea de compensaţii vor fi de asemenea cele mai interesate să vadă desfiinţarea Oraşului Spaţial. Putem foarte uşor să oferim desfiinţarea ca monedă de schimb pentru renunţarea la compensaţii. Oricum, aşa intenţionăm să procedăm. Pământul va fi lăsat în pace.

Cu glasul răguşit de disperare, Baley interveni:

— Şi cum rămâne cu mine? Comisarul va închide imediat dosarul Sarton, dacă aşa doreşte Oraşul Spaţial, dar ancheta cazului R. Sammy va trebui să continue, deoarece implică persoane din cadrul Departamentului. Dintr-o clipă în alta, poate să vină cu un maldăr de dovezi împotriva mea. O ştiu! Totul este aranjat. Voi fi declasificat, Daneel. Mai este apoi vorba despre Jessie. Va fi stigmatizată drept conspirator. Apoi Bentley…

— Elijah, zise R. Daneel, nu trebuie să crezi că nu înţeleg poziţia în care te afli. Pentru slujirea binelui omenirii, nedreptăţile minore trebuie tolerate. Dr. Sarton avea o soţie, doi copii, părinţi, o soră, prieteni. Toţi aceştia îi vor deplânge moartea şi vor fi întristaţi la gândul că ucigaşul lui nu a fost descoperit şi pedepsit.

— Atunci de ce nu rămâneţi, ca să-l găsiţi?

— Nu mai este necesar.

— De ce nu recunoşti, începu Baley cu amărăciune, că toată ancheta a fost un pretext de a ne studia în condiţii fireşti de existenţă? Nu v-a păsat nici o clipă cine l-a ucis pe Sarton.

— Ne-ar fi plăcut să aflăm adevărul, răspunse imperturbabil R. Daneel, dar nu ne-am autoamăgit nici o clipă cu privire la ce ar fi mai important: un individ sau întreaga omenire. Continuarea anchetei ar implica intervenţia într-o situaţie pe care, acum, o considerăm satisfăcătoare. Nu putem prevedea ce prejudicii am putea cauza.

— Vrei să spui că ucigaşul s-ar putea dovedi un medievalist de frunte, iar spaţialii nu mai doresc în clipa de faţă să acţioneze într-un mod care să-i irite pe noii lor prieteni?

— Nu este tocmai felul în care aş fi prezentat eu circumstanţele, dar exprimarea ta nu este lipsită de adevăr.

— Unde-i circuitul tău justiţiar, Daneel? Asta ţi se pare dreptate?

— Există diverse grade de dreptate, Elijah. Atunci când un grad mic este incompatibil cu altul mai mare, cel mic trebuie să cedeze.

Mintea lui Baley cerceta cu disperare logica de nezdruncinat a creierului pozitronic al lui R. Daneel, căutând o fisură, o slăbiciune.

— Tu nu încerci o curiozitate personală, Daneel? îl întrebă. Te-ai autointitulat „detectiv”. Ştii ce implică asta? îţi dai seama că o investigaţie înseamnă mai mult decât o muncă de rutină? Este o provocare! Mintea ta se duelează cu mintea criminalului. Este o înfruntare între intelecte. Poţi să abandonezi lupta şi să te recunoşti înfrânt?

— Da, în cazul în care continuarea luptei nu slujeşte nici unui scop meritoriu.

— Şi n-ai simţi nici un sentiment de pierdere? De nedumerire? Nu există nici cel mai mic grăunte de insatisfacţie? De curiozitate frustrată?

Speranţele lui Baley, care şi aşa nu fuseseră foarte mari, se destrămau pe măsură ce vorbea. Repetarea cuvântului „curiozitate” îi readuse în minte propriile sale remarci adresate lui Francis Clousarr, cu patru ore în urmă. Atunci ştiuse foarte bine care erau calităţile ce deosebeau un om de o maşină. Curiozitatea fusese una dintre ele. O pisicuţă de şase săptămâni este curioasă, dar cum poate fi curioasă o maşină, chiar dacă este atât de umanoidă?

R. Daneel se făcu ecoul acelor gânduri, spunând:

— La ce te referi prin „curiozitate”? Detectivul se strădui să fie cât mai exact.

— Curiozitatea este termenul pe care-l atribuim dorinţei de extindere a cunoaşterii.

— O asemenea dorinţă există şi în mine, atunci când extinderea cunoaşterii este necesară pentru efectuarea unei sarcini specifice.

— Da, încuviinţă Baley sarcastic, de pildă atunci când pui întrebări despre lentilele de contact ale lui Bentley, pentru a afla mai multe despre obiceiurile neobişnuite ale pământenilor.

— Exact, aprobă R. Daneel fără a dovedi că sesizase sarcasmul. Pe de altă parte însă, extinderea lipsită de sens a cunoaşterii, pe care cred că o defineşti de fapt prin „curiozitate”, este pur şi simplu ineficientă. Eu am fost proiectat pentru a evita ineficienţa.

Şi tocmai atunci „fraza” pe care o aşteptase sosi pentru Elijah Baley, iar gelatina opacă se cutremură, se decantă şi se transformă într-o transparenţă luminoasă.

În timp ce robotul vorbea, gura detectivului se deschise şi rămase căscată.

Era imposibil ca totul să-i fi apărut brusc şi pe deplin dezvoltat în minte. Lucrurile nu merg în felul acesta. Undeva, adânc în subconştientul său, Baley construise un eşafodaj, atent şi detaliat, dar incomplet din cauza unei singure incompatibilităţi. O incompatibilitate peste care nu putea sări, pe sub care nu se putea strecura şi pe care nici n-o putea ocoli. Atâta timp cât incompatibilitatea aceea exista, cazul rămânea îngropat sub gândurile sale, dincolo de posibilitatea de sondare a conştientului.

Dar fraza sosise, incompatibilitatea dispăruse şi soluţia cazului i se dezvăluise.

Strălucirea fulgerului mental păru să-l fi stimulat extrem de puternic pe Baley. Înţelesese cel puţin care trebuia să fie slăbiciunea lui R. Daneel, slăbiciunea oricărei maşinării gânditoare. Plin de speranţă, febril, îşi spuse: „Trebuie să judece literal, fără interpretare.”

— În cazul acesta, rosti el cu glas tare, proiectul Oraşului Spaţial se încheie azi şi, o dată cu el, cazul Sarton. Aşa este?

— Aceasta este decizia oamenilor noştri din Oraşul Spaţial, încuviinţă R. Daneel calm.

— Dar ziua de azi nu s-a sfârşit deocamdată. (Baley îşi privi ceasul. Era 22:30.) Până la miezul nopţii mai este o oră şi jumătate.

R. Daneel nu replică nimic. Păru să cadă pe gânduri.

— De aceea, urmă repede Baley, proiectul continuă. Eşti partenerul meu şi investigaţia îşi urmează cursul. (În graba lui, devenise aproape telegrafic.) Să procedăm ca şi până acum. Lasă-mă să lucrez. Nu le va pricinui nici un rău alor tăi. Vor avea numai de câştigat. Îţi dau cuvântul. Dacă apreciezi că pricinuiesc un rău, opreşte-mă. Nu-ţi cer decât o oră şi jumătate.

— Ceea ce spui este corect, rosti R. Daneel. Ziua de azi nu s-a terminat încă. Nu m-am gândit la asta, partenere Elijah.

Redevenit „partenerul Elijah”, Baley surâse larg şi vorbi:

— Dacă ţin bine minte, când am fost în Oraşul Spaţial, Fastolfe a pomenit despre un film făcut la locul crimei.

— Aşa este, aprobă R. Daneel.

— Poţi obţine o copie a filmului?

— Da, partenere Elijah.

— Acum, pe loc? Instantaneu?

— În zece minute, dacă pot utiliza transmiţătorul Departamentului.

Procesul dură mai puţin de zece minute. Baley privi cubul micuţ de aluminiu pe care-l ţinea în palmă şi simţi un fior. În interiorul cubuleţului aceluia, forţele subtile transmise din Oraşul Spaţial fixaseră un şablon atomic bine determinat.

În clipa aceea, Enderby apăru în prag. Îl zări pe Baley şi neliniştea îi dispăru de pe chipul rotund, lăsând în urmă altă expresie, de furtună ameninţătoare.

— Măi să fie, Lije, vorbi el cu glas nesigur, dar ştiu că-ţi place să mănânci pe îndelete.

— Eram frânt de oboseală, comisare. Scuză-mă dacă te-am întârziat.

— Pe mine nu m-ar fi deranjat, dar… Ar fi mai bine să vii la mine în cabinet.

Ochii lui Baley fulgerară scurt spre R. Daneel, însă nu primiră nici un răspuns. Împreună ieşiră din sala de mese.

Julius Enderby se plimba agitat prin faţa biroului său, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi. Baley îl privea, departe de a se simţi el însuşi relaxat. Ocazional, trăgea cu ochiul spre ceas.

22:45.

Comisarul îşi ridică ochelarii pe frunte şi-şi frecă ochii cu degetul mare şi arătătorul. Apăsarea energică înroşi pielea din jurul orbitelor, după care Enderby îşi coborî ochelarii la loc şi clipi spre Baley dinapoia lentilelor.