Ştia prea bine că repeta spusele lui Fastolfe, dar cuvintele îi ieşeau din gură ca şi cum el însuşi le-ar fi gândit de ani de zile.

— Prostii! exclamă Clousarr. Să colonizezi planete pustii, când ai propria ta planetă la îndemână? Ce idioţi ar încerca asta?

— Mulţi. Şi n-ar fi deloc idioţi. Ar avea la dispoziţie roboţi care să-i ajute.

— Nu, rosti Clousarr apăsat. Niciodată! Fără roboţi!

— De ce nu, pentru Dumnezeu? Nici eu nu mă dau în vânt după ei, dar n-o să-mi fac singur rău de dragul unei prejudecăţi. De ce ne temem de roboţi? Părerea mea este că vina o poartă o senzaţie de inferioritate. Noi toţi ne simţim inferiori spaţialilor şi urâm sentimentul acesta de inferioritate. Pentru compensaţie, trebuie să ne simţim superiori, cumva, undeva, şi ne înnebuneşte faptul că nu ne putem simţi superiori măcar faţă de roboţi. Ei par să fie mai buni decât noi — dar nu sunt. Asta-i ironia sorţii!

Detectivul simţea că-i clocoteşte sângele, pe măsură ce vorbea.

— Să-l luăm de exemplu pe Daneel, alături de care am fost mai mult de două zile. Este mai înalt decât mine, mai puternic, mai arătos. Practic arată leit ca un spaţial. Are o memorie mai bună şi ştie mai multe lucruri. Nu trebuie să doarmă ori să mănânce. Nu este încercat de boli, panică, iubire sau vinovăţie.

Dar în acelaşi timp este o maşină. Pot face cu el orice doresc, la fel cum pot face orice doresc cu microbalanţa aceasta. Dacă lovesc microbalanţa, ea nu va replica. Nici Daneel nu va replica. Îi pot porunci să tragă cu blasterul asupra sieşi şi o va face.

Noi nu putem construi nici măcar un robot care să fie egal cu un om în aspectele ce contează, cu atât mai puţin să-i fie superior. Nu putem să creăm un robot cu simţul frumuseţii, eticii sau religiei. Nu există nici o cale prin care să putem ridica un creier pozitronic cu un centimetru deasupra nivelului materialismului perfect.

Nu putem, la naiba! Nu putem atâta timp cât nu înţelegem care ne sunt motivaţiile mentale. Nu putem atâta timp cât există lucruri pe care ştiinţa nu le poate măsura. Ce sunt frumuseţea, bunătatea, arta, iubirea sau Dumnezeu? Ne clătinăm de-a pururi pe muchia necunoscutului şi încercăm să înţelegem ceea ce nu poate fi înţeles. Asta ne conferă calitatea de oameni.

Creierul unui robot trebuie să fie finit, altfel n-ar putea fi construit. Trebuie calculat până la ultima zecimală şi de aceea are un sfârşit. Sfinte Iosafat, de ce te temi? Un robot poate să arate ca Daneel, să arate ca un zeu, dar să nu fie mai uman decât o bucată de lemn. Nu-ţi dai seama de asta?

Zimologul încercase să-l întrerupă de câteva ori, dar nu izbutise s-o facă, copleşit de torentul furios al lui Baley. Acum, când detectivul se oprise, pur şi simplu epuizat emoţional, Clousarr murmură slab:

— Un poliţai devenit filosof… Ce chestie!

R. Daneel reveni în incinta balanţelor.

Baley îl privi şi se încruntă, pe de o parte din cauza mâniei care încă nu se destrămase, pe de o parte datorită altei iritări.

— De ce-ai întârziat atâta?

— Am avut greutăţi în găsirea comisarului Enderby, Elijah, răspunse R. Daneel. Nu l-am găsit acasă, deoarece încă nu plecase de la birou.

Baley îşi privi ceasul.

— Până la ora asta? Ce anume l-a reţinut?

— A apărut o problemă. În Departament a fost descoperit un cadavru.

— Cum?! Pentru Dumnezeu, al cui?

— Al furierului, R. Sammy.

Baley se înecă, şocat. Se holbă la robot şi replică scandalizat:

— Parcă ai zis un „cadavru”. R. Daneel rectifică prompt:

— Un robot cu creierul complet dezactivat, dacă preferi aşa. Clousarr râse brusc şi Baley se răsuci spre el, vorbind răguşit:

— Nici o vorbă de la tine! Ai înţeles?

Scoase blasterul din toc cu un gest semnificativ şi Clousarr amuţi complet.

— Şi ce-i cu asta? reveni detectivul spre R. Daneel. Bun, lui R. Sammy i s-au ars siguranţele. Care-i necazul?

— Comisarul Enderby a fost evaziv, Elijah, dar, deşi nu a spus-o în mod direct, impresia mea este că el crede că R. Sammy a fost dezactivat în mod premeditat.

Apoi, pe când Baley căscase ochii mari, R. Daneel adăugă cu gravitate:

— Sau, dacă preferi termenul, a fost „asasinat”.

16. Întrebări privind un motiv

Baley strecură blasterul înapoi în toc, dar rămase cu mâna, discret, pe patul armei.

— Ia-o înainte, Clousarr, spuse el, spre Ieşirea B, strada 17.

— N-am mâncat, anunţă zimologul.

— Ghinionul tău, mormăi Baley grăbit. Cina ta este pe podea, acolo unde ai răsturnat-o.

— Am dreptul să mănânc.

— Fie vei mânca în celulă, fie vei sări peste o masă. N-o să mori din asta. Dă-i drumul!

Toţi trei rămaseră tăcuţi pe când se strecurau prin labirintul din „New York Enzime”; Clousarr mergea rigid în faţă, urmat de detectiv, iar R. Daneel venea în ariergardă.

Abia după ce Baley şi R. Daneel semnaseră de ieşire la biroul recepţionerei, după ce zimologul completase un formular de învoire şi solicitase trimiterea cuiva în incinta balanţelor pentru a face curăţenie, după ce ieşiseră din clădire şi ajunseseră lângă maşina de poliţie, Clousarr spuse:

— Doar o clipă.

Se opri, se întoarse spre R. Daneel şi, înainte ca Baley să poată schiţa vreun gest pentru a-l opri, înaintă şi lovi cu toată forţa în obrazul robotului.

— Ce dracu'! răcni Baley, smucindu-l violent pe zimolog.

Clousarr nu-i opuse nici o rezistenţă, ci rânji larg.

— Nu s-a-ntâmplat nimic. Vin cu voi fără nici o împotrivire, dar am vrut să mă conving singur.

R. Daneel se ferise de lovitură, dar n-o putuse evita complet. Privi acum spre Clousarr; obrazul nu i se înroşise şi nu se zărea nici urmă a impactului.

— Acţiunea ta a fost periculoasă, Francis, spuse el. Dacă nu m-aş fi retras, ţi-ai fi rănit cu siguranţă mâna. Şi aşa, regret dacă ţi-am pricinuit durere.

Clousarr râse.

— Urcă, Clousarr, rosti Baley. Şi tu, Daneel. Treci pe locul din spate, lângă el, şi asigură-te că nu se clinteşte. Nu-mi pasă dacă asta înseamnă să-i rupi mâna. A fost un ordin!

— Ce facem cu Legea 1? întrebă Clousarr batjocoritor.

— Cred că Daneel este îndeajuns de puternic şi rapid pentru a te opri fără a-ţi pricinui vreun rău, dar n-ar fi nici o pagubă dacă ţi-ar rupe vreo mână.

Baley trecu la volan şi maşina acceleră. Curentul de aer răvăşea părul său şi al lui Clousarr, fără să clintească nici un fir din al lui R. Daneel.

Robotul se adresă încetişor zimologului:

— Te temi de roboţi deoarece te gândeşti la slujba ta, domnule Clousarr?

Baley nu se putea întoarce pentru a vedea expresia lui Clousarr, dar fu sigur că era rigidă şi dură, de ură, şi că bărbatul stătea ţeapăn, cât mai departe de R. Daneel.

— Şi la slujbele copiilor mei, răspunse Clousarr. Şi la slujbele copiilor tuturor oamenilor.

— Sunt sigur că se pot face aranjamente, zise robotul. Dacă, de exemplu, copiii tăi ar accepta pregătirea în vederea emigrării…

— Şi tu? pufni Clousarr. Poliţistul mi-a vorbit despre emigrare şi mi s-a părut că are o bună pregătire specifică roboţilor. Poate chiar este robot.

— Ajunge! mârâi Baley.

— Un curs de pregătire pentru emigranţi, continuă cu glas egal R. Daneel, ar implica securitate, garanţia clasificării şi asigurarea unei cariere. Dacă îţi faci griji în privinţa copiilor tăi, ar fi bine să ţii seama de aceste aspecte.

— N-aş accepta nimic de la un robot, de la un spaţial sau de la vreunul dintre nemernicii voştri guvernanţi.

Asta a fost tot. Liniştea autostrăzii îi învălui şi se auzi doar zumzetul lin al motorului maşinii şi şuierul roţilor pe pavaj.

Când ajunse la Departament, Baley semnă un formular de detenţie pentru Clousarr şi-l predă celor răspunzători. După aceea, însoţit de R. Daneel, luă motospirala în sus, spre Secţie.