— Ce-ţi mai rămâne, arunci? Izolarea şi disperarea! Tu negi frăţia, Shevek! strigă fata cea înaltă.

— Nu, nu o neg. Încerc să spun ce cred eu că este frăţia în realitate. Începe… Începe cu durerea împărtăşită.

— Şi unde se sfârşeşte?

— Nu ştiu. Încă nu ştiu.

3

Când Shevek se trezi, după ce dormise până în primii zori petrecuţi pe Urras, nasul îi era înfundat, îl durea în gât şi tuşea foarte mult. Crezu că e răcit — nici măcar higiena odoniană nu păcălise răceala comună — dar medicul care aştepta să-i facă o consultaţie generală (un bărbat plin de demnitate, mai în vârstă) afirmă că este vorba de un caz sever de guturai, o reacţie alergică la prafurile şi polenurile străine de pe Urras. Doctorul scoase la iveală pilule şi o injecţie pe care Shevek le acceptă răbdător, precum si o tavă cu mâncare pe care Shevek o acceptă flămând. Doctorul îi ceru să rămână în apartament şi plecă. De îndată ce termină cu mâncarea, Shevek începu explorarea, cameră cu cameră.

Patul, un pat masiv, pe patru picioare, cu o saltea mult mai moale decât priciul de pe nava "Precautul", şi aşternuturile complexe, unele mătăsoase, altele groase şi călduroase, împreună cu o grămadă de perne ca nişte nori cumulus ocupau o cameră separată. Pardoseala era acoperită cu covoare moi. Mai era un frumos scrin din lemn sculptat şi lustruit şi o debara suficient de mare pentru lenjeria unui întreg dormitor de zece persoane. Urma apoi camera cea mare cu căminul, pe care o văzuse cu o seară înainte, şi o a treia încăpere care conţinea o cadă, o chiuvetă şi un closet complicat. Evident, aceasta din urmă era pentru folosinţa sa unică, deoarece accesul se făcea direct din dormitor şi conţinea numai un singur exemplar din fiecare dispozitiv, deşi fiecare era de un lux senzual care depăşea pe departe simplul erotism, înscriindu-se, după opinia lui Shevek, într-un fel" de apoteoză a excrementalului. Petrecu aproape o oră în această a treia cameră, folosind pe rând toate dispozitivele şi devenind el însuşi extrem de curat în acest proces. Alimentarea cu apă era minunată. Robinetele rămâneau deschise până le închideai, cada ţinea probabil vreo şaizeci de litri, iar closetul folosea cel puţin cinci litri la o utilizare. Dar lucrul acesta nu era chiar atât de surprinzător. Până şi deşerturile lor erau deserturi de gheaţă, la poli. Nu e nevoie să economisească, nici un fel de secetă… Dar ce se întâmplă cu excrementele? Shevek analiză întrebarea, stând în genunchi, lângă scaunul closetului, după ce îi examinase atent mecanismul. Probabil că le elimină din apă la o staţie de epurare, pentru îngrăşăminte. Pe Anarres existau comunităţi pe litoral care foloseau un astfel de sistem pentru regenerarea solului. Îşi propuse să cerceteze acest aspect, dar niciodată nu avea să găsească momentul potrivit. Erau multe întrebările pe care nu le-a pus niciodată cu adevărat pe Urras.

În ciuda răcelii, se simţea bine şi vioi. Camerele erau atât de calde încât amână îmbrăcatul şi se plimbă de colo până colo în pielea goală. Se apropie de fereastra camerei celei mari şi privi în afară. Camera era la mare înălţime. Tresări la început şi se trase înapoi, neobişnuit să se afle într-o clădire mai înaltă de un etaj. Era ca şi cum ai privi în jos dintr-un dirijabil: te simţi detaşat de pământ, dominator, neimplicat. Ferestrele dădeau direct peste un pâlc de copaci, către o clădire albă cu un turn pătrat, graţios. Dincolo de această clădire terenul cobora într-o vale largă. Întregul teren era lucrat, deoarece nenumăratele petece verzi care îi dădeau culoare erau dreptunghiulare. Chiar şi acolo unde verdele se pierdea în depărtarea albastră se mai puteau încă distinge liniile mai închise la culoare ale cărărilor, gardurilor vii sau pomilor, o reţea la fel de delicată ca sistemul nervos dintr-un organism viu. In cele din urmă se înălţau dealuri, mărginind valea, falduri albastre după falduri albastre, moi şi întunecate sub cenuşiul uniform, palid al cerului.

Era cea mai frumoasă privelişte pe care o văzuse Shevek vreodată. Delicateţea şi vitalitatea culorilor, amestecul de tipar uman dreptunghiular şi contururile naturale viguroase, prolifice, varietatea şi armonia elementelor creau impresia unei deplinătăţi complexe cum nu mai văzuse el niciodată decât, poate, reflectată la o scară mică, pe anumite chipuri umane senine şi înţelepte.

În comparaţie cu aceasta, orice imagine pe care Anarres o putea oferi, chiar şi Câmpia Abbenay sau defileul fluviului Ne Theras, era stearpă, aridă şi incipientă. Deserturile din sud-vest aveau o deosebită frumuseţe, dar aceasta era ostilă şi atemporală. Chiar şi acolo unde oamenii cultivau Anarres cu cea mai mare grijă, peisajul lor era ca o schiţă simplă trasată cu cretă galbenă în comparaţie cu această măreţie împlinită a vieţii, bogată în sentimentul istoriei şi al anotimpurilor care vor veni, inepuizabilă.

Iată cum trebuie să arate o lume, îşi spunea Shevek în gând.

Undeva, afară, în splendoarea aceea verde şi albastră, cânta ceva: o voce mică, înaltă, oprindu-se şi începând din nou, incredibil de melodioasă. Ce să fie? O voce mică, plăcută, sălbatică, între cer şi pământ.

Shevek ascultă, cu respiraţia întretăiată.

Se auzi o bătaie în uşă. Întorcându-se de la fereastră, gol şi cuprins de uimire, Shevek spuse:

— Intră.

Intră un bărbat cărând mai multe pachete, care se opri de îndată ce trecu pragul uşii. Shevek traversă camera, rostindu-şi numele în stil anarresian şi apoi urrasian, întinzând mâna.

Bărbatul, în jur de cincizeci de ani, cu faţa brăzdată, istovită, spuse ceva din care Shevek nu înţelese nimic şi nu-i strânse mâna. Poate că îl împiedicau pachetele, dar nu făcu nici un efort să le mute şi să-şi elibereze mâinile. Avea chipul extrem de grav. Poate că se simţea stânjenit.

Shevek, care îşi închipuia că stăpâneşte cel puţin normele de salut urrasiene, era de-a dreptul siderat.

— Intraţi, repetă el, după care, deoarece urrasienii foloseau întotdeauna titlurile şi formulele onorifice, adăugă: Intraţi, domnule!

Omul se lansă într-un alt discurs de neînţeles, apropiindu-se între timp de dormitor. De data aceasta Shevek prinse câteva cuvinte în iotică, dar nu pricepu nimic din celelalte. Îl lăsă în pace pe individ, pentru că părea că vrea să meargă în dormitor. Să fie oare un coleg de cameră? Dar nu era decât un singur pat. Shevek îl lăsă în voia lui şi se apropie din nou de fereastră, şi câteva minute omul se învârti şi se tot foi în dormitor. Tocmai în momentul în care Shevek ajunsese la concluzia că individul trebuie să fie vreun muncitor din schimbul de noapte care foloseşte dormitorul în timpul zilei — aranjament practicat uneori în domiciliile temporar supraaglomerate — acesta îşi făcu din nou apariţia. Spuse ceva — poate că, "Poftiţi, domnule" — mişcând din cap într-o manieră ciudată, de parcă ar fi crezut că Shevek, la cinci metri depărtare, era pe punctul de a-l lovi peste faţă. Omul plecă. Shevek rămase în picioare lângă fereastră, dându-şi seama cu greutate că, pentru prima dată în viaţă, cineva se înclinase în faţa lui.

Intră în dormitor şi constată că patul fusese făcut.

Încet, adâncit în gânduri, se îmbrăcă. Când răsună o a doua bătaie în uşă, tocmai îşi punea pantofii.

Intră un grup, într-o manieră cu totul diferită, normală, de parcă, i se păru lui Shevek, aveau dreptul de a se afla acolo, sau oriunde le-ar fi plăcut să se afle. Omul cu pachetele ezitase, aproape că se furişase înăuntru. Cu toate acestea, chipul său şi mâinile şi îmbrăcămintea se apropiau mai mult de noţiunea lui Shevek privitoare la aspectul unei fiinţe umane normale decât noii săi vizitatori. Cel dintâi se comportase ciudat, dar arăta ca un anarresian. Aceştia patru se purtau ca anarresienii dar, cu chipurile lor rase şi îmbrăcămintea somptuoasă arătau ca nişte exemplare ale unei specii necunoscute.