V-am mai spus că, la un moment dat, concepusem o altă ipoteză încă şi mai fantastică.

M-am gînditj un moment, dacă nu cumva noi am făcut o călătorie în timp, şi că ne-am ciocnit deci cu trecutul Pămîntului, cu Antecambrianul, de pildă. Înodarea s-ar fi putut face în timp, şi Sol ar fi putut fi Jupiter.

Dar, în afară de faptul că această ipoteză implică nenumărate dificultăţi, atît fizice cît şi meta-fizice, caracteristicile planetei Tellus cît şi a celorlalte planete o dezmint categoric.

Se poate presupune, de asemenea, aşa cum au crezut Michel şi Martine Sauvage, că ne-am ciocnit cu vechiul nostru Univers, printr-o simpla îndoire asupra ei înşişi a celei de a patra dimensiuni. În acest caz s-ar putea ca noi să ne aflau în sistemul unei stele din nebuloasa Andromedei, de exemplu, sau chiar pur şi simplu la celălalt capăt al vechii noastre galaxii. Observaţiili şi cercetările viitoare ne-o vor dezvălui poate.

Pentru a termina şi pentru a aduce un omagiul spiritului profetic al unora dintre romancieri, voi reaminti că J. H. Rosny-Aine prevăzuse un cataclism analog cu cel întîmplat acum, în carte sa Forţa misterioasă. Dar acolo era vorba despre un univers compus dintr-o altă substanţă decit a noastră.

Aceia dintre dumneavoastră pe care-i interesează demonstraţiile matematice pot veni să stea de vorbă cu mine.

El coborî de pe catedră şi în clipa următoarl începu o vie discuţie cu unchiul meu, cu Michel şi cu Martine. Mă apropiai de ei, dar auzind ca vorbesc despre tensionări, cîmpuri de gravitaţii etc., bătui în retragere imediat.

Louis mă luă deoparte:

— Este foarte pasionantă teoria domnului Menard, dar, din punct de vedere practic, toatei acestea nu ne ajută cu nimic. E evident că vom fi nevoiţi să trăim şi să murim pe această planetă. Deci trebuie să ne organizăm. Avem atîtea lucruri de făcut. Tu îmi spuneai zilele trecute ca s-ar putea ca să se găsească huilă nu prea depărta de aici. O fi venit oare şi acea porţiune de pămînţl aici, o data cu noi?

— Tot ce se poate. Aş fi foarte mirat dacă prăpădul n-ar fi aruncat la suprafaţă straturile Stefaniene sau Westfaliene; nu te alarma, aceste denumiri indică etajele cu huilă pe care s-ar putea să le întîlnim în regiunea noastră. Dar ştii, asta n-ar fi mare lucru şi nici ceva miraculos! Ia acolo, cîteva vine, avînd o grosime de cinci pînă la treizeci de centimetri de huilă slabă sau antracit.

— Bune şi astea! Căci pentru noi este de un interes primordial ca uzina să poată produce electricitate. Ştii doar că fabricarea rachetelor ne-a înghiţit aproape toată rezerva de cărbune pe care o aveam. Din fericire avem stocuri de aluminiu şi de duraluminiu. În lipsă de oţel…

Zilele care urmară fură pentru mine o perioadă de activitate intensă. La Consiliu, hotărîrăm să luăm o serie întreagă de măsuri de protecţie. Posturi de pîndă, înzestrate cu cîte un adăpost închis ermetic, au fost instalate în număr de şase, la cîţiva kilometri de sat. Ele erau aprovizionate ca pentru un asediu, legate prin telefoane rudimentare de postul central şi avînd misiunea de a da alarma la cea mai mică urmă de hydră care ar fi descoperită. Locuitorii din patru ferme prea izolate fură mutaţi în sat, împreună cu vitele lor. Lucrările agricole pe cîmp fură efectuate sub protecţia autocamioanelor înarmate cu mitraliere. Pentru a economisi carburanţii, muncitorii erau aduşi pînă la locul de muncă de către animalele pe care armele trebuiau să le apere. Noi perfecţionarăm rachetele noastre şi avurăm astfel o artilerie antiaeriană care-şi dădu întreaga măsură a posibilităţilor ei cu ocazia incursiunii a cincizeci de hydre, dintre care vreo treizeci fură doborîte.

Plecai într-o dimineaţă în căutarea cărbunelui împreună cu Beltaire şi două gărzi înarmate. Aşa cum bănuisem, zăcămîntul de huilă era în apropiere. O parte se afla în zona rămasă intactă, restul în zona moartă, iar pe alocuri cărbunele se afla chiar la suprafaţă.

— Ne va fi mai uşor pentru început, zise Beltaire.

— Da, dar vinele sînt probabil imposibil de urmărit în haosul acesta. Să vedem partea nedislocatâ.

Aşa cum prevăzusem, prea puţine vine depăşeau 15 centimetri grosime. Una din ele, totuşi, atingeş cincizeci şi cinci de centimetri.

— Urîtă muncă în perspectivă pentru mineri zisei eu.

În calitatea mea de ministru al Minelor, rechiziţionai treizeci de oameni şi îi pusei să scoată buloanele de la şinele căii ferate, care ducea altădata spre gara cea mai apropiată, cît şi de la acelea care duceau la cariera de argilă ce servea drept minereu de aluminiu.

Graţie descoperirii lui Moissac şi Wilson, în l964 se extrăgea aluminiu din argilă şi nu numai din bauxită, ca altădată.

Noi am revenit totuşi la vechiul procedeu, comod pentru noi, care posedam pe Tellus zăcăminte enorme de bauxită de o puritate admirabilă. Toate acestea nu se făcură fără ca d'Estranges să nu fi protestat.

— Cum vreţi să aduc minereul la uzină?

— În primul rînd, vezi că din două linii ferata îţi las una. În al doilea rînd, noi n-avem nevoie de o cantitate enormă de aluminiu, pentru moment cel puţin, în al treilea rînd, cum va merge uzina dumitale fără cărbune? Şi în al patrulea, vom topi fier

de îndată ce voi găsi minereu. Pînă atunci, există grămezi întregi de fier vechi pe care-l poţi transforma în şine. Asta e munca dumitale!

Rechiziţionai de asemenea două mici locomotivei din cele 6 pe care le avea uzina, cît şi vagoane în număr suficient. De la carierele de calcar, luai trei ciocane perforatoare şi un compresor.

După cîteva zile, mina funcţiona şi satul avea electricitate.

În mină erau folosiţi l7 dintre "condamnaţii la muncă silnică" cu paznici lîngă ei, dar aceştia aveau rolul nu atît să-i supravegheze, cît mai ales să-i apere de hydre. Foarte curînd ei încetară de a se mai considera prizonieri şi chiar nici noi nu-i mai consideram ca atare. Ei fură "minerii" şi sub directivele unui fost maistru miner învăţară foarte repede să sape galeriile trebuitoare.

Astfel trecură 60 de zile, ocupate cu lucrări de organizare. Michel şi cu unchiul meu, ajutaţi de ceasornicar, fabricară pendule telluriene. Noi eram foarte stingheriţi de faptul că nycthemerele de aci cuprindeau douăzeci şi nouă din orele noastre de pe Pămînt. De fiecare dată cînd scoteam ceasul, trebuia să facem nişte calcule complicate. Două tipuri de ceasornice fură fabricate, unele împărţite în 24 de ore mari, celelalte în 29 de ore terestre. Pînă la urmă, după cîţiva ani, noi adoptarăm sistemul utilizat şi astăzi, singurul care vă este cunoscut vouă : împărţirea zilei în l0 ore a cîte l00 de minute, fiecare minut cuprinzînd l00 de secunde de cîte l0 zecimi fiecare. Aceste secunde diferă foarte puţin de vechile secunde. În treacăt fie spus, unul din primele rezultate ale cataclismului a fost acela că stricase pendulele cu limbă, care mergeau anapoda, spre marea uluire a ţăranilor, şi aceasta din cauza valorii mai mici a lui gama.

Stocul nostru de provizii, la care se adăugase şi acela găsit în pivniţele castelului, ne-ar fi îngăduit să rezistăm cam vreo zece luni terestre. Ne aflam în zona temperată a lui Tellus, zona primăverii veşnice şi am fi putut obţine mai multe recolte pe an, dacă grîul se aclimatiza. Suprafaţa din vale rămasă cultivabilă ne era îndestulătoare atîta timp cît populaţia nu se înmulţea prea mult. Pămîntul de pe Tellus părea fertil.

Noi reparasem un mare număr de case şi acum nu mai stăteam îngrămădiţi. Şcoala îşi redeschisese porţile şi Marele Consiliu îşi avea sediul într-un hangar metalic. Ida dormea în sala arhivelor şi eram sigur că acolo îl găsesc pe Beltaire, cînd avem nevoie de el.

Începusem să redactăm un embrion de Cod, schimbînd cît mai puţin posibil dreptul uzual, în vigoare pe Pămînt, dar simplificîndu-l şi adaptîndu-l cerinţelor de pe Tellus. Acest Cod este şi astăzi în vigoare. Mai aveam de asemeni o sală comună şl o bibliotecă.

Calea ferată de la mina de huilă funcţiona, de asemeni şi cea de la cariera de argilă, uzina functiona pe măsura nevoilor noastre. Eram cu toţii ocupăţi, căci mîna de lucru nu era prea numeroasă. În sat domnea o vie activitate şi te-ai fi crezut mai degrabă în vreun animat orăşel terestru, decît pe suprafaţa unei lumi pierdute în infinitul spaţiului — sau să o spun oare — a spaţiilor?