Discuţia continuă ca şi mai înainte, o enunţare rapidă de probleme. Ca de obicei, nu se supuse nimic la vot. Aproape toţi cei de faţă susţineau cu tărie respectarea cu stricteţe a Termenilor Colonizării. De îndată ce epuizară acest subiect, Bedap interveni din nou.

— Bine. Consider problema încheiată. Nimeni nu vine pe Kuieo Fort sau pe Înţeleptul. În problema aducerii de urrasieni pe Anarres, scopurile Sindicatului trebuie evident să se supună opiniei societăţii în întregul ei; v-am cerut sfatul şi îl vom urma. Dar mai rămâne un alt aspect al aceleiaşi chestiuni. Shevek!

— Da, mai este problema trimiterii unui anarresian pe Urras. Urmară exclamaţii şi întrebări. Shevek nu ridică tonul, care

nu era mult mai puternic decât un murmurat, dar insistă.

— Nu ar face rău nimănui, nu ar ameninţa nici un locuitor de pe Anarres. Se pare că este o problemă care ţine de dreptul individului; de fapt, o testare a acestui drept. Termenii Colonizării nu o interzic. A o interzice acum, ar însemna presupunerea unei autorităţi din partea CPD, o reducere a dreptului individului odonian de a iniţia acţiuni inofensive pentru ceilalţi.

Rulag se aplecă în faţă, pe scaunul ei. Zâmbea puţin şi ochii strălucitori priveau de la Shevek la Bedap şi înapoi.

— Oricine poate să plece de pe Anarres. Poate pleca oricând doreşte, dacă transportoarele proprietarienilor vor să-l ia. Nu se mai poate întoarce.

— Cine spune că nu poate? o întrebă Bedap.

— Termenii Încheierii Colonizării. Nimeni nu va putea trece de pe navele de transport mai departe de limita Portului Anarres.

— Bine, sigur, asta trebuia să se aplice urrasienilor, nu anarresienilor, interveni un bătrân consilier, Ferdaz, căruia îi plăcea să se amestece chiar şi atunci când intervenţia lui dirija discuţia dincolo de cursul dorit.

— Acela care vine de pe Urras este urrasian, întări Rulag.

— Legalisme, legalisme! Ce rost au toate aceste subterfugii? întrebă o femeie calmă, masivă, pe nume Trepil.

— Subterfugii? strigă noul membru, tânărul, cu un accent din nord-est şi o voce puternică, joasă. Dacă nu-ţi plac subterfugiile, încearc-o pe asta. Dacă se află aici persoane cărora nu le place Anarres, să plece. Îi ajut eu. Îi duc eu până la Port. Le trag până şi un picior undeva! Dar dacă încearcă să se strecoare înapoi, câţiva dintre noi vom fi acolo să-i întâmpinăm. Câţiva odonieni adevăraţi! Şi nu ne vor găsi zâmbind şi spunând, "Bun venit acasă, fraţilor". Se vor trezi cu dinţii înfundaţi pe gât şi testiculele în stomac. Pricepeţi ce spun? E suficient de clar pentru voi?

— Clar, nu. Direct, da. Direct ca un vânt, răspunse Bedap. Claritatea este o funcţie a gândirii. Ar trebui să mai înveţi ceva odonianism înainte de a lua cuvântul aici.

— Nu meriţi să rosteşti numele lui Odo! strigă tânărul. Sunteţi nişte trădători, voi şi tot Sindicatul vostru. Pretutindeni pe Anarres sunt oameni cu ochii pe voi. Credeţi că noi nu ştim că Shevek a fost invitat să meargă pe Urras, să meargă şi să vândă ştiinţa anarresiană profitorilor? Vă închipuiţi că nu ştim că voi toţi, nişte sclifosiţi, aţi vrea să ajungeţi acolo, să trăiţi în belşug şi să îi lăsaţi pe proprietarieni să vă bată pe spate? N-aveţi decât să vă duceţi. Mare pagubă! Dar dacă veţi încerca să vă întoarceţi aici, veţi avea de-a face cu justiţia.

Tânărul se ridicase în picioare şi, aplecat deasupra mesei, striga drept în faţa lui Bedap.

— Tu nu te referi la justiţie. Te referi la pedeapsă. Vrei să spui că sunt unul şi acelaşi lucru? întrebă Bedap, ridicând privirea către el.

— Se referă la violenţă, interveni Rulag. Iar dacă se produce violenţă, voi sunteţi aceia care o veţi fi creat. Voi şi Sindicatul vostru. Iar voi o veţi merita.

Un bărbat slab, mic de statură, de lângă Trepil, începu să vorbească, la început încet, cu o voce înăsprită de rusca provocată de praf, încât prea puţini îl auziră. Era un delegat din partea sindicatului minerilor din sud-vest şi nimeni nu se aştepta că se va referi la acest subiect.

— … ceea ce merită oamenii, spunea el. Pentru că fiecare dintre noi merităm totul, orice bogăţie stivuită în mormintele regilor morţi şi nici unul nu merităm nimic, nici măcar o gură de pâine arunci când ne e foame. N-am mâncat noi, oare, atunci când alţii flămânzeau? Ne vei pedepsi pentru asta? Ne vei răsplăti pentru virtutea de a flămânzi în timp ce alţii mâncau? Nimeni nu câştigă pedeapsa, nici răsplata. Eliberaţi-vă mintea de ideea de merit şi de ideea de câştig şi abia atunci veţi fi în stare să gândiţi.

Erau cuvintele lui Odo în Scrisori din închisoare dar, rostite cu vocea aceea slabă, răguşită, produseră un efect straniu, de parcă omul le producea el însuşi, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum ar fi provenit din inima sa, încet, cu greutate, aşa cum apa se înalţă încet, încet prin nisipul deşertului.

Rulag asculta, cu capul înălţat şi faţa încordată, ca a unui om care îşi ascunde durerea. De partea cealaltă a mesei, vizavi de ea, Shevek stătea cu capul plecat. Cuvintele minerului fiind urmate de un moment de tăcere, Shevek ridică privirea şi vorbi:

— Vedeţi, ceea ce căutăm este sa ne reamintim nouă înşine că nu am venit pe Anarres pentru a căuta siguranţă, ci pentru libertate. Dar dacă trebuie să fim cu toţii de acord, să muncim împreună, nu suntem cu nimic mai buni decât o maşină. Dacă un individ nu poate lucra în solidaritate cu semenii săi, este de datoria lui să lucreze singur. Îndatorirea sa şi dreptul său. Noi am negat şi negăm oamenilor acest drept. Am spus şi spunem, tot mai des, "Trebuie să lucrezi împreună cu alţii, trebuie să accepţi regula majorităţii." Dar orice regulă înseamnă tiranie. Datoria individului este de a nu accepta nici o regulă, să fie iniţiatorul propriilor acte, să fie responsabil. Numai dacă el face aşa, societatea va trăi, se va schimba, se va adapta şi va supravieţui. Noi nu suntem supuşii unui Stat bazat pe lege, suntem membrii unei societăţi bazate pe revoluţie. Revoluţia este obligaţia noastră, speranţa noastră de evoluţie. "Revoluţia este în spiritul individual, sau niciunde. Este pentru toţi, sau nu reprezintă nimic. Dacă se consideră că revoluţia are un sfârşit, arunci nu va începe niciodată cu adevărat." Nu putem rămâne aici. Trebuie să continuăm. Trebuie să ne asumăm riscurile.

— Nu ai nici un drept să ne implici pe toţi într-un risc pe care eşti obligat să ţi-l asumi din motive personale, răspunse Rulag, la fel de calmă ca şi el, dar foarte rece.

— Nimeni, dacă nu vrea să meargă la fel de departe ca mine, nu are dreptul să mă oprească, spuse Shevek, iar ochii lor se întâlniră pentru o secundă, după care plecară amândoi privirile.

— Riscul unei călătorii pe Urras nu implică pe nimeni în afară de persoana care o face, interveni Bedap. Nu schimbă nimic în Termenii Colonizării şi nimic din relaţiile noastre cu Urras, exceptând, poate, aspectul moral — şi asta în avantajul nostru. Dar nu crea că suntem pregătiţi, că nici unul dintre noi nu este

fata să decidă în această privinţă. Pentru moment, închid subiectul, dacă sunteţi şi voi de acord.

Răspunsul fiind favorabil, Bedap şi Shevek părăsiră întrunirea.

— Trebuie să trec pe la Institut, spuse Shevek, atunci când ieşeau din clădirea PDC. Sabul mi-a trimis una din notele acelea ale lui. Parcă ar fi tăieturi de la unghiile de la picioare. Mă întreb, ce-o fi în mintea lui?

— Iar eu mă întreb ce-o fi în mintea femeii aceleia, Rulag. Are ceva personal împotriva ta. Cred că invidie. Nu vă mai aşezăm unul în faţa altuia la aceeaşi masă, altfel nu mai ajungem niciunde. Dar nici flăcăul acela din nord-est nu mi-a făcut o impresie prea bună. Conducerea şi puterea majorităţii înseamnă dreptate! Reuşim noi oare să-i facem să priceapă mesajul nostru, Shev? Ori nu facem decât să îndârjim opoziţia?

— Poate că într-adevăr trebuie să trimitem pe cineva pe Urras, să ne demonstrăm drepturile prin acte, dacă prin cuvinte nu izbutim s-o facem.